George Enescu s-a nascut in 19 august 1881, la Liveni - judetul Botosani. El era al optulea copil al parintilor sai, Costache si Maria Enescu, dar ramasese singurul, fiindca dintre ceilalti, doi murisera la o varsta foarte frageda, iar ceilalti cinci fusesera secerati de o molima in 1878. Enescu a cunoscut din copilarie folclorul prin intermediul tarafurilor populare. Primele indrumari muzicale le-a primit de la parintii sai si de la un vestit lautar, Niculae Chioru.
                Intre anii 1888 si 1893 a studiat la Conservatorul din Viena cu Joseph Hellmesberger (vioara) si Robert Fuchs (compozitie). Se încadreaza rapid în viata muzicala a Vienei, concertele sale în care interpreteaza compozitii de Johannes Brahms, Pablo Sarasate, Henri Vieuxtemps, Felix Mendelsohn-Bartholdy, entuziasmând presa si publicul, desi avea doar 12 ani. Dupa absolvirea Conservatorului din Viena cu medalia de argint, îsi continua studiile la Conservatorul din Paris - 1893 si 1899, cu Andre Gelalge (contrapunct), Jules Massenet si Gabriel Faure (compozitie), precum si cu M.P.J. Marsick (vioara).
                Din primii ani ai secolului XX dateaza compozitiile sale mai cunoscute, cum sunt cele doua Rapsodii Române (1901-1902), Suita Nr. 1 pentru orchestra (1903), prima sa Simfonie de maturitate (1905), Sapte Cântece pe versuri de Clément Marot (1908). Activitatea sa muzicala alterneaza între Bucuresti si Paris, întreprinde turnee în mai multe tari europene, având parteneri prestigiosi ca Alfredo Casella, Pablo Casals, Louis Fournier, Richard Strauss.
                În timpul Primului Razboi Mondial ramâne în Bucuresti, dirijeaza Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven (pentru prima data în auditie integrala în România), compozitii de Hector Berlioz, Claude Debussy, Richard Wagner, precum si creatiile proprii: Simfonia Nr. 2 (1913), Suita pentru orchestra Nr. 2 (1915). În acelasi an are loc prima editie a concursului de compozitie George Enescu.
                Dupa razboi îsi continua activitatea împartita între România si Franta. De neuitat au ramas interpretarile sale a Poemului pentru vioara si orchestra de Ernest Chausson si ale Sonatelor si Partitelor pentru vioara solo de Johann Sebastian Bach. Face mai multe calatorii în Statele Unite ale Americii, unde a dirijat orchestrele din Philadelphia (1923) si New York (1938). Activitatea sa pedagogica capata deasemenea o importanta considerabila. Printre elevii sai se numara violonistii Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux si Yehudi Menuhin. Acesta din urma, virtuoz cu o profunda cultura umanista, a pastrat un adevarat cult si o profunda afectiune pentru Enescu, considerându-l parintele sau spiritual. "Pentru mine, Enescu va ramâne una din veritabilele minuni ale lumii. Caracterul sau si figura sa sunt gravate în sufletul meu ca un arbore sau un munte din Sinaia. Radacinile puternice si nobletea sufletului sau sunt provenite din propria lui tara, o tara de inegalata frumusete" (Yehudi Menuhin).
                Creatia sa componistica abordeaza aproape toate formele si genurile muzicale. Reflectand dragostea pentru poporul din mijlocul caruia s-a ridicat si cu a carui sensibilitate s-a identificat. Opera lui Enescu reprezinta o pilda de insusire si dezvoltare creatoare a cuceririlor artei muzicale europene, de imbinare a acestora cu traditiile muzicii folclorice si profesionale romanesti. Chiar si in lucrarile in care se manifesta influenteale muzicii germane sau franceze, ori in acelea al caror continut nu presupune neaparat forma nationala, ca de pilda, Suita I "in stil clasic" pentru pian sau opera "Oedip", se vadeste legatura cu folclorul nostru, prin utilizarea, uneori descreta, alteori destul de evidenta, a formelor modale, ritmice, intonationale, ale acestuia. Enescu a pus temeliile simfonismului nostru, deschizandu-i largi perspective.